Târnosirea sau Slujba sfinţirii bisericii

Târnosirea sau Slujba sfinţirii bisericii

Sfințirea sau târnosirea unei noi biserici este eveniment mare și sfânt, cu o semnificație spirituală și o binecuvântare harică deosebită. Dar al oamenilor, oferit lui Dumnezeu înainte de sfințire, noua biserică devine, după sfințire, dar al Preasfintei Treimi pentru oameni. Oamenii oferă lui Dumnezeu materiale pământești: cărămidă, lemn, sticlă, metale, iar Dumnezeu oferă oamenilor daruri spirituale cerești și netrecătoare: harul iertării păcatelor, al sfințirii sufletului și trupului și arvuna vieții veșnice. De aceea biserica este numită „Casa lui Dumnezeu și poartă a cerului” (Facere 28, 17), „anticameră a Împărăției cerurilor” (Sfântul Nicolae Cabasila), „laborator al Învierii” (Sfântul Maxim Mărturisitorul) sau „cerul pe pământ” (Sfântul Gherman al Constantinopolului), ca pe noi pământenii să ne înalțe la ceruri.

Ediția de față a Slujbei sfințirii bisericii are la bază ediția din 1927 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dar ea reunește acum mai multe rânduieli: Sfințirea sau târnosirea propriu-zisă, Sfințirea catapetesmei și a picturii, Rânduiala sfințirii bisericii căreia i s-a făcut o reparație pe dinăuntru, Sfințirea bisericii care a fost pângărită în vreun fel, Sfințirea Antimiselor, Sfințirea crucii ce se așează pe acoperișul bisericii, Sfințirea clopotelor, Slujba săvârșită atunci când au putrezit acoperămintele Sfintei Mese, precum și îndrumări pentru preoții parohi privind buna desfășurare a sfințirii bisericii. Astfel, ediția de față este cea mai completă publicată până acum. De aceea, sperăm să fie de folos Bisericii noastre, care are un număr mare de locașuri noi, ce așteaptă sfințirea.

Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL