Taina credintei. Introducere in teologia dogmatica ortodoxa - Ilarion Alfeyev, Mitropolit de Volokolamsk

Teologia ortodoxa nu a avut niciodata o colectie de adevaruri dogmatice la fel de bogata si de exhaustiva dupa modelul a ceea ce a reprezentat pentru Apus Summa theologica a lui Thoma de Aquino, in care s-a incercat o sistematizare a intregii invataturi a credintei crestine sub forma de intrebari-raspunsuri. Vreme de secole, lucrarea magistrala a lui Thoma de Aquino a predeterminat dezvoltarea gandirii teologice in Occident, care a devenit tot mai rationala si mai scolastica. Influentata de conditiile istorice, teologia ortodoxa din ultimele veacuri cunoaste o puternica inraurire din partea „teologiei academice” apusene, care a patruns destul de mult in manualele rusesti de dogmatica redactate in secolul al XIX-lea. Indepartarea de viata duhovniceasca autentica si caracterul speculativ caracteristic „teologiei academice” din Biserica Catolica de pana la Conciliul Vatican II sunt foarte prezente in teologia dogmatica rusa din veacul trecut. Abia in veacul al XX-lea, datorita scrierilor unor teologi precum Vladimir Lossky, G. Florovsky si altii s-a pus capat influentei scolasticii asupra teologiei ruse si s-au elaborat noi perspective comune in cadrul cercetarii teologice a caror deviza principala a fost: „Tot inainte, spre scrierile Sfintilor Parinti”.

Viata in Hristos este un foc duhovnicesc, iar teologia care incepe prin a se construi pe argumentele ratiunii este asemenea paielor mistuite si transformate in cenusa de focul experientei religioase autentice. Teologia nu trebuie sa fie in contradictie cu viata duhovniceasca, ci dimpotriva, sa izvorasca din aceasta; asa s-a intamplat cu teologia Sfintilor Parinti vreme de douazeci de secole, incepand de la Sfantul Apostol Pavel si Sfantul Ignatie Teoforul si pana la Sfantul Teofan Zavoratul si Sfantul Siluan Athonitul. Ne-am straduit sa ne bazam in lucrarea de fata pe invatatura Sfintilor Parinti, tinand seama de altfel nu numai de continutul comun al tuturor scriitorilor bisericesti, ci si de opiniile teologice specifice – theologoumena – revarsate de anumiti scriitori in tezaurul de cunostinte al credintei crestine. Potrivit conceptiei ortodoxe, criteriul cel mai important al rigorii teologice este consensus patrum, armonia si consensul Sfintilor Parinti cu privire la chestiunile fundamentale de doctrina. Acest consens nu trebuie inteles ca ceva artificial, elaborat prin amputarea contributiei individuale celei mai remarcabile a fiecaruia dintre autori sau ca un „numitor comun” al gandirii patristice. Consensul Sfintilor Parinti presupune intelegerea lor in privinta chestiunilor fundamentale, admitand insa si unele neintelegeri cu privire la aspecte izolate. Din acest motiv, numeroase pareri personale ale Sfintilor Parinti fac parte din consensus patrum ca roade ale cautarii lor spirituale de oameni de credinta inspirati de Dumnezeu si nu trebuie disociate in mod artificial pentru a elabora o viziune schematica sau o „suma” teologica simplificata.

Pe langa parerile Sfintilor Parinti, am mentionat in aceasta lucrare si opiniile catorva teologi ortodocsi contemporani. Dogmatica ortodoxa nu se prezinta ca un monument al Antichitatii crestine: ea necesita o receptare vie si o interpretare actualizata, care sa integreze experienta omului din veacul al XX-lea. Spre exemplu, intr-o expunere despre invatatura dogmatica a Bisericii, este de neconceput sa nu mentionam opiniile unor teologi cu totul remarcabili precum Mitropolitul Antonie de Suroj sau arhimandritul Sofronie Saharov, care au stiut sa gaseasca raspunsuri la problemele arzatoare ale omului contemporan, din zilele noastre, ramanand in acelasi timp intru totul fideli Traditiei patristice, probleme ce nu coincid nici pe departe cu cele ce preocupau spiritele omenesti in veacul al IV-lea. Dogmatica ortodoxa nu poate fi redusa la o simpla repetare a ceea ce a fost spus deja de Parintii din vechime. Desigur, nu este vorba despre o reinterpretare a dogmelor, ci de o interpretare innoita a acestora datorita careia experienta de viata a crestinului din zilele noastre devine una cu sistemul dogmatic.

Intemeiata pe experienta spirituala, straina de orice rationalism sau scolastica, teologia ortodoxa ramane si in zilele noastre la fel de vie si de activa ca in veacurile trecute. Intrebarile pe care si le pune omul din zilele noastre sunt aceleasi ca odinioara: ce este adevarul? Unde este sensul vietii? Cum sa gasim fericirea? Cum sa dobandim fericirea cea vesnica? Crestinismul nu urmareste sa puna punctul pe i, inventariind pana la epuizare toate intrebarile sufletului omenesc. El reveleaza insa o realitate diferita, ce depaseste in asa masura tot ceea ce ne inconjoara in aceasta viata pamanteasca incat, odata confruntat cu ea, omul isi uita intrebarile si perplexitatile, deoarece sufletul lui este in contact cu divinul si tace in prezenta tainei pe care nici un cuvant omenesc nu este in stare sa-l exprime.

Ilarion Alfeyev, Mitropolit de Volokolamsk